VivaNatura.ro


Opiniile si faptele prezentate aici sunt luate dintr-un text care a circulat pe internet si nu ne asumăm raspunderea petnru veridicitatea lor. Totuși, deținem multe informații și argumente științifice despre inutilitatea si periculozitatea fluorurilor.

Prin urmare am urmarit să producem paste de dinți fără fluor, pentru a exista o alternativă sănătoasă la pastele obisnuite ce conțin fluor.

Publicăm aici acest material cu rezerva că noi nu l-am putut verifica in intregime, dar cu convingerea ca el poate constitui un serios îndemn la reflectare și atenție.
articol preluat de pe site-ul http://www.informationliberation.com/index.php?id=14949

Leonard Radutz
redactor -sef VivaNatura – revista pentru o viată mai bună
(ii multumim Marianei Albulescu)

“Spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult si lumea o va crede” –Adolf Hitler

“Fluorurarea este cel mai mare caz de fraudă științifica din acest secol” –
dr. Robert Carlton, primul om de știință EPA, 1992

Istoria introducerii cu forța a fluorurii in oameni prin procesul de fluorurare

a apei potabile este dominața de minciuni, lacomie si inșelaciune. Guvernele care au acceptat fluorura ca adaus in apa
potabila sustin ca aceasta este sigură, benefică si necesară, desi dovezile
științifice arată ca fluorura nu este sigura atunci cand este ingerată
și că zonele in care apa este fluorurată au o rată crescută de cancer, carii
dentare, fluoroza dentară, osteoporoză si alte probleme de sănătate.
Sub presiunea exercitată de industria aluminiului, de companiile
farmaceutice și de fabricile de armament, fluorura continuă sa fie utilizată in tratarea apei in toată America de Nord și, ca urmare a unor acțiuni legale recente impotriva companiilor care fluorureaza apa potabilă, s-a creat un
precedent care va face imposibilă in viitor indepartarea fluorurarii. Exista o
rezistentă tot mai mare in ceea ce priveste adăugarea de fluorură
toxică la tratarea apei, dar din păcate, fluorura a devenit “săngele vital al
economiei industriale moderne” (Bryson 2004) si cei care practică fluorurarea apei au pus prea multi bani in joc. Minciunile legate de beneficiile fluorurării apei vor continua sa hranească publicul, nu in folosul sănătatii unui număr mare de persoane, ci pentru profitul financiar al complexului militaro-industrial .

Povestea incepe in 1924, când Interessen Gemeinschaft Farben (I.G.Farben) ,
o firmă producatoare de substante chimice, a inceput sa primeasca imprumuturi de la bancherii americani, ceea ce a condus treptat la infiintarea unui cartel imens I.G. Farben. In 1928 Henry Ford si American Standard Oil Company (familia Rockefeller) a fuzionat cu I.G.Farben si lainceputul anilor ’30, erau mai mult de o sută de corporații americane care aveau acorduri economice de cooperare in Germania. Afacerea I.G.Farben in America era controlată de un holding, American I.G. Farben, care avea la conducere pe urmatorii: Edsel Ford, presedinte la Ford Motor Comany, Chas E. Mitchell, președinte al Rockefeller’s National Bank of New York, Walter Teagle, presedinte al Standard Oil New York, Paul Warburg, președinte al Federal Reserve and Brother of Max Warburg, finantator al razboiului german, Herman Metz, unul din directorii de la Banca din Manhattan, controlată de compania Warburg și un numar de alti membri, dintre care trei au fost cercetați si condamnați ca și criminali germani de razboi pentru crime impotriva umanitații. In 1939 ca urmare a convenției Alted, Compania Americană a Aluminiului (American Aluminium Comany -ALCOA), pe atunci cel mai mare producator din lume de fluorură de sodiu si Dow Chemical Company au transferat tehnologia lor in Germania. Colgate, Kellogg, Dupont și alte
companii au semnat o convenție de inființare a unui cartel cu I.G.
Farben, formând astfel un grup – lobby puternic numit pe drept “mafia fluorurii”.
La sfarșitul celui de-al II-lea Razboi Mondial, guvernul SUA l-a trimis
pe Charles Eliot Perkins, un cercetator din domeniul chimiei, biochimiei,
fiziologiei si patologiei, sa coordoneze vastele uzine chimice Farben
din Germania. Chimistii germani i-au spus lui Perkins despre un program desfasurat in timpul razboiului și care a fost acceptat de conducerea germană. Ei au prezentat incercarea lor de a controla populatia din
indiferent ce zona prin tratarea apei potabile cu fluorura de sodiu, o
tactică folosită în Germania si Rusia pe campul de luptă pentru a-i
face pe prizonierii de razboi “proști și docili” (Stephen, 1995). Farben a
dezvoltat in timpul razboiului un proiect de fluorurare a apei in tarile ocupate deoarece s-a descoperit ca fluorurarea produce distrugeri usoare intr-o anumita zonă din creier facând astfel, pentru cel afectat, dificilă
apărarea libertații, individul devenind mai docil in fața autoritaților.
Fluorura ramane una dintre cele mai puternice substanțe anti-psihotice cunoscute și reprezinta circa 25% din majoritatea tranchilizantelor. S-ar putea sa nu pară surprinzator faptul ca regimul lui Hitler a practicat conceptul de control al mintii prin intermediul substantelor chimice, dar armata americană a continuat cercetarile naziste cautand tehnici ce produc incapacitatea inamicului sau a intregii natiuni. Asa cum se arată in
raportul Rockefeller, o directivă prezindențială privind activitatea
CIA, “programul medicamentelor a fost o parte dintr-un program CIA mult mai
larg de cercetare privind controlul comportamentului uman” (Stephen, 1995).

Mitul “prevenirii cariei dentare” asociat cu fluorura, provine din 1939
cand in Statele Unite un chimist cu numele Gerald J. Cox, angajat la ALCOA –
cel mai mare producător de deseuri toxice cu fluorură si care la vremea
respectiva a fost acuzat pentru daunele provocate de aceste deseuri, a
tratat cu fluorură niste cobai de laborator, a concluzionat ca fluorura
reduce cariile dentare si a sustinut ca poate fi introdusa in reteaua
nationala de apa potabila. In 1947, Oscar E Ewing, care timp indelungat
a fost avocatul ALCOA, a fost desemnat ca sef al Agentei Federale de
Securitate (Federal Agency Security), o pozitie care l-a plasat sub
controlul Serviciului Public pentru Sănătate (Public Health Service –
PHS).
In urmatorii trei ani, 87 de orase americane au inceput fluorurarea
apei potabile, incluzand aici si studiul din Michigan privind fluorurarea
apei,eliminandu-se astfel cercetarile științifice privind beneficiul și
siguranța utilizarii fluorurii inainte de a fi complet finalizate.

Programul american “educatie si cercetare” a fost fondat de
industriile aluminiului, ingrasaminetelor si armelor in cautarea unui debuseu pentru cantitațile din ce in ce mai mari de deseuri industriale de fluorură paralel cu cresterea profiturilor. “Descoperirea” conform careia fluorura este benefica pentru dantura a fost platita de aceste industrii care
trebuiau să se apere de “procesele cu muncitorii si comunitatile otravite de
emisiile industriale de fluoruri” (Bryson, 1995) și să transforme responsabilitea intr-o afacere.

Fluorura, un deseu rezultat din industria
explozivivilor, a fertilizatorilor si a altor produse “necesare” a fost considerată toxică și cu factor de risc pană ce i s-a gasit o “utilizare” in America, in tratarea apei potabile. Printr-o reeducare publică vicleană, fluorura,considerată mai demult un deșeu toxic, a devenit un ingredient activ in pesticidele fluorurate, fungicide, rodenticide, anestezice, tranchilizante, produse farmaceutice fluorurate precum și intr-un numar mare de produse industriale și de uz casnic, geluri dentare cu fluoruri, produse de clatire si paste de dinti. Fluorura este in asemenea masură parte a industriilor multibilionare si a caștigurilor farmaceutice, incat orice retragere a “pro-fluorurării” este financiar imposibilă, de neconceput pe cale legală si cu efect devastator pentru cariera si reputatia industriilor amintite mai sus.
Edward Bernays, cunoscut ca “doctorul cu mai multe fete” și ca parinte
al PR, organizatie inființată de industriasii americani in incercarea de a
convinge publicul să accepte fluorurarea, a inceput o campanie de
inselaciune pentru convingerea opiniei publice. Barnays explica cum
“orice idee poate fi practic acceptată dacă doctorii sunt de acord. Publicul
este dispus să o accepte pentru că doctorul este o autoritate pentru cei mai
multi oameni, indiferent de ceea ce știe sau nu știe” (Bryson, 2004).

Doctorii care au acceptat fluorura nu stiau că cercetarea care
discrediteaza fluorurarea a fost suprimată sau că nu a fost facută așa cum era normal la inceput. Fluorura a fost egalata cu progresul stiintific și de atunci a fost prezentata publicului ca și substanta care intareste sănătatea, a fost adusa in mediul inconjurator spre binele copiilor iar cei care s-au
opus au fost inlăturati fiind considerati excentrici, excroci, sarlatani sau
nebuni.
Ca urmare a ofensivei necrutatoare a PR dar și ca urmare a toxicitații
moderate, fluorura a devenit imperturbabilă la orice critică.

Documentele Armatei Americane recent deconspirate cum ar fi Proiectul
Manhattan, indica fluorura ca si substanța chimică cheie la fabricarea
bombei atomice fiind necesare milioane de tone pentru obtinerea
bombelor cu uraniu și plutoniu. Otravirea cu fluorură, nu datorită radiatiilor, a reiesit ca factor de risc important atat pentru muncitori cât și pentru comunitațile invecinate. Oamenii de știința, specialisti in bombe
nucleare au primit ordinul de a furniza probe utile pentru aparare in caz de
litigiu, așa încât au început sa testeze în secret fluorura în spitale ascunse
sau,rusinos, pe copiii retardați mental. Journal of American Dental
Association in numarul din august 1948 arata cum dovezile privind efectele adverse ale fluorurii au fost cenzurate de Comisia Americana pentru Energie Atomica (US Atomic Energy Commission) din motive de “securitate natională”

(Griffiths,1998). Singura “usurare” a raportului este faptul ca in doze mici fluorura este netoxică pentru om.

În perioada Razboiului Rece, Dr. Harold C. Hodge, care a fost toxicologul
Proiectului Manhattan al armatei SUA, a fost principalul promotor al
fluorurării apei. In timp ce Dr. Hodge asigura Congresul privind
siguranța fluorurării apei, a condus unul dintre primele experimente publice
nationale privind fluorurarea apei in Newburgh, New York, studiind in secret
probe biologice ale cetatenilor din Newburgh in laboratorul sau de la
Universitatea Rochester. Deoarece nu există constrangeri legale privind
suprimarea unor date stințifice, singura concluzie publicată in urma
acestor experimente a fost aceea ca fluorura este netoxica in doze mici, un
verdict de mare ajutor pentru armata americană care se temea de procese de
vatamare din partea muncitorilor din instalatiile nucleare sau din fabricile de munitie. Poluarea cu fluorura a fost una din cele mai mari probleme
legale ale sectorului industrial din Statele Unite în perioada razboiului
rece. Un grup secret al unei coorporatii de avocati, cunoscut sub numele
Fluorine Lawyers Commitee și care include ca membri US Steel, ALCOA, Kaise
Auminum si Reynolds Metals, au initiat cercetari la Kettering Laboratory de la Universitatea din Cincinnati, pentru a “furniza arme” (Bryson, 2004) de
aparare a coorporațiilor care se luptau cu valuri de revendicari ale
cetatenilor pentru vătămari aduse de fluorură. Fluorine Lawyers
Commitee si ambasadorii lor medicali au fost in contact personal și frecvent cu oficialii federali ai Institutul National de Cercetari Dentare
(National Institute for Dental Research) și au fost implicați în “înmormantarea”celor40 de ani de studii facute la Kettering Laboratory, care aratau, in testele pe animalele de laborator, ca fluorura otraveste plamânii si nodulii limfatici. Nu s-au gasit si dacă au fost nu s-au publicat niciodată
lucrari private, date privind cenzurarea acelor informații care indica un dubiu stiințific în ceea ce priveste siguranta fluorurii.
In perioada anilor 1990, cercetarile conduse de Phillis Mullenix,
toxicologul de la Harvard, au aratat ca fluorura in apa poate conduce
la scaderea IQ-ului si produce in cobai simptome ce pot fi asemanate cu
hiperactivitatea si deficitul de atentie (ADHD). Cu cateva zile inainte
ca cercetarea ei sa fie acceptata spre publicare, Mullenix a fost
concediată din funcția de sef a departamentului de toxicologie de la Forsyth.