Te-ai întrebat vreodată de ce femeile din Franţa arată mai tinere faţă de cele din restul lumii, chiar şi atunci când se apropie de 40 de ani? Marion Cotillard este unul dintre aceste exemple, care la 37 de ani arată mai bine ca o “puştoaică”.
Dintr-un studiu reiese faptul că femeile din Franţa arată mai tinere datorită faptului că apelează la cremele potrivite încă din tinereţe. Se spune că franţuzoaicele arată chiar cu şapte ani mai tinere decât vecinele din Marea Britanie.
La început ni s-a spus că franţuzoaicele nu se îngraşă, că sunt cele mai cuceritoare femei, că sunt mame mai bune, iar acum aflăm şi faptul că trecerea anilor nu îşi lasă amprenta pe pielea lor la fel ca în cazul nostru, restul muritoarelor.
Din acelaşi studiu reiese şi faptul că femeile din Franţa investesc mult mai mult în îngrijirea pielii, dublu faţă de englezoaice. Vecinele galice se pare că apelează la creme anti-aging încă de la vârsta de 20 de ani, iar unele chiar de mai devreme.
Din păcate, se pare că restul femeilor încep să folosească creme “prea puţin, prea târziu”, respectiv după vârsta de 25 de ani şi în niciun caz în mod constant.