MARUL – ALIMENT SI REMEDIU COMPLEX
Banalul mar contine in realitate atat de multe principii nutritive, incat am putea spune, pe drept cuvant, ca el satisface aproape toate necesitatile organismului uman. Exista un proverb vechi, potrivit caruia un mar pe zi tine bolile departe. Dar daca este vorba despre doua mere, consumate seara, ele pot regla continutul de zahar in singe. Experimentele facute in Franta si Italia au aratat ca merele normalizeaza cantitatea de colesterol – pentru aceasta este sufient sa consumam doua-trei mere pe zi.
Fenomenul terapeutic al merelor se poate explica prin continutul ridicat de pectine, care se combina foarte bine cu acidul citric si cu zaharurile. Potrivit declaratiilor unor cercetatori, in sucul de mar se gaseste foarte mult potasiu (74-115 miligrame la 100 de grame) si putin sodiu (2-6 miligrame la 100 de grame). Sucul de mar este folosit cu succes in tratarea anemiei sucul sa fie din mere acre sint foarte bogate in fier.
Se poate recurge la o veritabila cura cu mere. In forma ei cea mai riguroasa, aceasta poate tine pana la 10 zile, timp in care se vor consuma, in fiecare zi, numai mere, indiferent de cantitate (dupa necesitatile organismului) sau de soi. Merele elimina eficient anorexia, starile de devitalizare si slabiciune organica, dizenteria, etc.
CURA CU STRUGURI
Ca si cura cu mere se utilizeaza pe perioade scurte de timp (2-3 zile), iar in bolile maligne timp de 15-30 de zile. Se consuma numai pulpa boabei de strugure, fara seminte si coaja, sau numai sucul proaspat extras. Se incepe cu 1 kg. crescand treptat la 2-3 kg. pe zi. Fiind bogat in vitamine, glucide, saruri naturale, strugurele optimizeaza metabolismul organismului, echilibreaza balanta de vitamine, favorizeaza eliminarea acidului uric, are un efect decongestiv si se recomanda in majoritatea bolilor. Sucul are efect depurativ, diuretic, tonifiant, fiind indicat intr-o gama larga de afectiuni.
Sucul de struguri are actiune de calmare a inimii
Acest suc nu este numai o bautura placuta, ci si un remediu cunoscut si vechilor greci, romanilor si arabilor. Continutul lui complex din punct de vedere chimic este comparat cu continutul apelor alcaline – iata de ce tratamentul cu ajutorul strugurilor este considerat analog cu cel pe baza de minerale. Pentru ca este asimilat foarte repede de catre organismul uman, sucul de struguri are si proprietati asemanatoare mierii. In continutul sucului intra sarurile de potasiu, care au actiune relaxanta, reglatoare asupra inimii, a vaselor sangvine si a sistemului nervos.
In cazul afectiunilor cronice ale stomacului (gastritele cu aciditate crescuta sau scazuta), fara tulburari organice ale functiei motrice), sucul de struguri proaspat scade continutul de mucus, imbunatateste pofta de mincare, scade senzatia de greutate si durere in stomac si contribuie la inlaturarea constipatiei.
Sucul din struguri creste continutul de hemoglobina din singe, creste de asemenea numarul eritrocitelor, regleaza balanta eucocite – limfocite si are o actiune stimulatoare asupra maduvei spinarii si a sistemului reticulo-endotelial.
Terapia cu suc de struguri
In timpul terapiei cu suc de struguri se vor respecta cateva principii:
1. In timpul curei nu trebuie folosite alimente si bauturi care fermenteaza usor – iaurt, bere, alcool, de asemenea sosurile marinate, mincarurile sarate si grase, afumaturile.
2. Dupa ce ati consumat suc este obligatoriu sa va clatiti gura cu apa calduta sau cu o solutie cu bicarbonat de sodiu dizolvat in apa, pentru a va curata dintii de zaharul si acizii din sucul de struguri.
3. Nu este recomandata folosirea peste masura a sucului de struguri in caz de obezitate, de ulcer gastric, colita insotita de diaree.
CURA CU SUC DE LAMAIE
Exercita un efect depurativ, neutralizant al aciditatii sangelui, actionand si ca tonifiant al peretelui capilar. Se incepe cu sucul de la o lamaie, crescand zilnic doza cu cate o lamaie, pana se ajunge la 7 lamai pe zi. Din ziua a 8-a se scade cate una pana se ajunge la o lamaie. Durata curei este de 14 zile, iar dupa o pauza de 2 saptamani se poate relua. Este eficienta in litiaza renala, guta, obezitate, angina, migrena, varice, sciatica, boli hepatice si respiratorii.
CURA CU SUC DE ORZ VERDE
Comparativ cu alte alimente, orzul verde contine:
* de peste 250 de ori mai multa vitamina A decat in salata verde;
* de peste 25 de ori mai mult potasiu decat in banane;
* de peste 11 ori mai mult calciu decat in lapte;
* de peste 11 ori mai mult fier decat in telina;
* de peste 7 ori mai multa vitamina C decat in portocale;
* de peste 10 ori mai multa vitamina B1 decat in spanac;
* de peste 23 de ori mai multa biotina decat in lapte.
Se consuma 3 x 50 ml de suc pe zi. Este deosebit de utila in cazul urmatoarelor boli: anorexie, anemie, stomatite, afectiuni oculare, gastrice, ulcer, cancer, colite, pancreatite, afectiuni hepatice, constipatie ischemica, arteroscleroza cerebrala, infarct miocardic, hipertensiune, hipotensiune, astm bronsic, gripe, viroze pulmonare, TBC pulmonar, rinite alergice, dereglari hormonale, diabet, obezitate, retard psiho-motor, neurastenie, insomnie, schizofrenie, epilepsie, nevralgie de trigemen, nevralgie faciala, reumatism articular acut, lombosciatica, artrite, acnee, efelide, dermatite, eczeme, ulcere varicoase, tromboflebite, hemoroizi, fracturi, formarea calusului in sarcina la femei, avitaminoze, alopecie, sterilitate, impotenta sexuala.
CURA CU CITRICE
Cu ajutorul sucurilor proaspete din citrice se poate elimina limfa acida din organism. Daca ganglionii limfatici si splina sint plini de toxine, nu mai pot indeplini functia de purificare si de aparare. Iata de ce curatarea limfei contribuie la inlaturarea sindromului de oboseala si la imbunatatirea starii de sanatate a persoanelor cu afectiuni pulmonare, cardiovasculare, renale.
Curatarea limfei trebuie efectuata numai dupa procedura de curatare a intestinului. Astfel, cu trei zile inainte de inceputul procedurii, faceti cite o clisma dimineata (pe stomacul gol) si seara. Alimentatia trebuie sa fie usoara, vegetariana. Dupa aceea pregatiti 2 litri de apa filtrata.
In ziua in care aveti de gind sa efectuati curatarea pregatiti 900 de ml de suc de grapefruit, 500 de ml de suc de portocale, 200 de ml de suc de lamiie. Amestecati totul si adaugati 2,5 litri de apa. Acest amestec trebuie baut pe parcursul unei zile dupa urmatorul plan: in prima zi dimineata faceti o clisma, dupa care beti 100 de ml de apa in care ati dizolvat o lingura de sare Glauber (sulfat de sodiu). Este bine ca dupa aceea sa faceti un dus cald pentru a va incalzi corpul. La 30 de minute dupa administrarea sarii Glauber beti 200 de ml din amestecul de citrice pregatit. Continuati sa beti amestecul de citrice pe toata durata zilei. Se pot consuma si fructe din categoria citricelor sus-mentionate, daca va este foarte foame (dar ideal este sa se consume numai sucul din citrice). Modalitatea de actiune din prima zi se reia si in urmatoarele 2 zile (exceptand clisma de dimineata).
Pe parcursul acestor trei zile nu trebuie sa mincati nimic altceva. In aceasta perioada, din organism vor fi eliminati aproximativ 12 litri de limfa acida (care va fi inlocuita cu aceeasi cantitate de limfa purificata). In cea de-a patra zi incepeti sa beti sucuri de legume proaspete, sa mincati legume proaspete si fructe, iar dupa una-doua zile puteti sa reveniti la alimentatia obisnuita.
Vivanatura publica acestea doar cu scopuri informationale nu se substituie in a diagnostica sau vindeca vre-o afectiune si nici nu substituie sfatul sau prescriptiile medicilor.