Iarna nu este nici pe departe un anotimp blând cu pielea, din cauza vântului rece care usucă epiderma.
Pielea se usucă, așa cum se întâmplă și cu părul, iar aspectul tău are de suferit. Iată cum poți să ai un ten frumos și sănătos, în ciua frigului de afară:
- Dacă fața ta este deshidratată, în loc să folosești apa, mai bine cumperi o soluție specială de curățare, care să aibă și un tonic și substanțe revitalizante.
- În cazul buzelor, le poți răsfăța cu o mască ce conține sare moartă, mineralele din aceasta hrănindu-ți pielea și hidratând-o.
- Înainte să aplici balsamul pe ele, umezește-le cu puțină apă rece. Balsamul va păstra umezeala.
- Produsele antirid s-ar putea să se dovedească nu foarte indicate în perioada iernii. Amestecă retinoidele cu cremele de hidratare, dacă vrei să nu ți se usuce pielea prea mult.
- Deși poate să pară prea mult, este bine să îți acoperi fața cu o eșarfă și chiar să porți ochelari de soare. Dermatologii spun că se confruntă cu foarte mulți pacienți cu vase sparte la nivelul feței, din cauza frigului.
- Reduceți din cantitatea de alimente ce conțin mult zahăr. O dietă bogată în carbohidrați rafinați urcă nivelul insulinei, ceea ce crește și procesele inflamatorii din corp, fapt ce, în final, afectează pielea.
- Consumă cât de mult pește poți, în special din cel gras, cum ar fi somonul, macroul sau sardinele, acestea fiind bogate în acizi grași omega 3. Dacă nu îți place foare mult gustul peștelui, poți lua capsule speciale cu ulei de pește, pe care le găsești la orice farmacie.
- Este foarte posibil ca mâinile să ți se usuce îngrozitor. Dacă vrei ca produsele de îngrijire să fie mai eficiente, caută creme care să conțină silicon, căci vor rezista pentru mai mult timp odată aplicate.
- Evită săpunurile care fac foarte multă spumă, căci cel mai probabil acestea au prea multe chimicale, care îți vor usca pielea.
- Pentru a-ți repara părul, cea mai bună metodă este aceea de a recurge la uleiul de avocado, fiind extrem de hrănitor și cu efect reparator.
Sursa: Health.com