Spondiloza cervicală

Este o boala artrozică localizată la nivelul coloanei vertebrale cervicale. Din grupul bolilor reumatice, spondiloza cervi­cală are frecvenţa cea mai mare, cu incidenţă maximă între 60-75 de ani. Afectează preponderent femeile, iar cauzele ei sunt genetice, dar se poate datora şi poziţiilor vicioase ale coloanei cervicale sau microtraumatismelor locale. Cel mai important simptom e durerea localizată la nivel cervical, după solicitarea intensă a articulaţiilor afectate. Durerea dispare o dată cu încetarea efortului fizic sau la aplicarea de căldură locală. Pe măsură ce boala evoluează, durerea apare şi în stare de repaus. Frigul şi umezeala accentuează simptomele spondilozei. După câţiva ani de boală pot apărea dureri de cap, ameţeli sau tulburări de vedere.
Pe perioada tratamentului trebuie evitate expunerea la frig, umezeala sau eforturile fizice mari.
Fitoterapie
Se consumă zilnic 3-4 căni de ceai de coada calului în amestec cu ceai de urzică. În fiecare cană de ceai se pune câte o lingură de bitter suedez.
Se face cură cu tinctură de urzică timp de 5-6 luni, câte 10 picături dizolvate într-o cană de ceai, de 3 ori pe zi.
Mărul conţine, printre alte vitamine, mult potasiu, recomandat în toate acţiunile care privesc sistemul osos. 3 felii de măr necurăţate de coajă se fierb într-un litru de apă timp de 15 minute. Se strecoară şi se bea cantitatea pe parcursul unei zile. Tratamentul se face timp de 3 săptămâni. Se poate relua de 3 ori în cursul anului.
Alte remedii
Unguent împotriva durerilor – se pun la macerat 200 g frunze măcinate de dafin în apă rece, timp de 24 de ore. Se strecoară şi se adaugă o 200 g de osânză de porc. Se pun la fiert în baie de apă 4 ore. Se strecoară prin tifon, se amestecă bine până ajunge la consistenţa unui unguent, apoi se păstrează la rece. Seara, înainte de culcare, se face un masaj uşor cu acest unguent, apoi locul se înveleşte cu un prosop încălzit.
Se pun în zonele dureroase comprese cu frunze de varză zdrobite, în 2-3 straturi, de seara până dimineaţa.
Se pun comprese cu bitter suedez.
Masaj
Este indicat masajul uşor, cu buricele degetelor, la nivelul cefei şi chiar pe omoplaţi şi umeri. Se încearcă astfel mărirea mobilităţii la nivelul cervical şi activarea circulaţiei locale.
Acestea sunt  remedii naturale (populare), iar contributia VivaNatura este doar in sensul popularizarii lor.
Gimnastică
Programul de gimnastică medicală se practică zilnic, de regulă dimineaţa, şi durează 15-20 de minute. În regiunea cervicală se pot efectua mişcări de flexie, extensie, îndoiri, răsuciri şi rotări ale capului şi gâtului, în ritm lent.
Somnul se face pe un pat tare, în poziţia culcat pe spate, fără pernă, cu un sul sub ceafă.
Aceste remedii au scopuri informationale nu diagnosticheaza vre-o afectiune si nu pot substitui sfaturilor sau prescriptiilor medicilor
Un alt remediu deosebit de eficient – Crema Lyber de la VivaNatura constituita in procent de 98% din produse naturale da rezultate spectauloase  .
Ingredientele active precum camforul natural, terbentina extract natural din pin, ienupar, eucalipt, menta, ardei iute, mustar, untul pamantului, argint coloidal si inca o serie de ingredente naturale, determina o senzatie de incalzire locala dupa aplicarea prin miscari energice a cremei Lyber , iar prin folosirea curenta dispare durerea . Actiunea sinergica a acestor ingrediente face ca puterea lor de actiune sa fie penetranta pina la tesutul osos.
http://www.vivanatura.ro/bio/ai-reumatism-si-vrei-sa-fii-lyber/