Culturile agricole traditionale fara ingrasaminte chimice si pesticide sunt atuul sanatatii noastre!

 
„Tot ce mănâncă omul este determinat calitativ şi de îngrăşâmintele pe care le folosesc agricultorii la fertilizarea terenurilor lor.” acest comunicat aparut in America in martie 1973 a apărut aparţine unor doctori în ştiinţe aeronomice şi cercetători la Universitatea din Morgantown din Virginia de Vest – Robert F. Keefer şi Rabinder N. Singh care au considerat că aceasta găsiseră noutate trebuia dată publicităţii.
Cei doi profesori declară că au observat, pe parcursul unor experienţe temeinice şi de multe ori repetate, care exclud coeficientul de risc, că mineralele prezente în porumbul furajer sau în cel alimentar, aflate şi aşa în cantităţi infime şi recunoscute ca având o importanţă decisivă în regimul alimentar al omului şi al animalelor, se află într-o scădere vertiginoasă, fapt cu consecinţe ce sar putea dovedi catastrofale, iar aceasta din cauza imenselor cantităţi de produse chimice cu care este otrăvit sistematic pământul. Fireşte că această descoperire venea cam târziu, numai că avea un merit incontestabil: ea era formulată de voci de înaltă autoritate ştiinţifică.
Folosirea îngrăşămintelor artificiale s-a facut intensiv după primul război mondial, de fermierii americani, care pur şi simplu exploatau pamantul in loc sa-l cultive, mai ales ca guvernul si Ministerul agriculturii de la Washington, le oferea şi anumite înlesniri în această privinţă.
Un exemplu in acest sens este aceasta relatare: Joe Nichols, fiu de fermier si care se hotărî să nu se mai facă fermier ci medic, profesiune mult mai bănoasă şi mai sigură. La vârsta de treizeci şi cinci de ani, când era deja de mult timp posesorul unei diplome de doctor în medicină şi practica această artă la Atlantida, o localitate din Texas, Joey fu lovit pe neaşteptate de o violentă criză cardiacă, în urma căreia a scăpat cu viaţă doar prin minune. Se refăcu greu şi se văzu silit să renunţe la profesiunea sa, întrucât viaţa îi era ameninţată în orice clipă şi asta însemna obligativitatea unui regim de viaţă extrem de riguros. Cum era nevoit să-şi petreacă mai tot timpul într-o stare de repaos aproape absolut, începu să citească toate revistele care-i cădeau în mână şi într-o zi dădu de un articol dintr-o publicaţie agronomică în care fu foarte intrigat să citească următoarea frază: „Oamenii care mănâncă alimente provenite dintr-un sol fertilizat natural sunt mult mai rezistenţi la numeroase boli şi în special rezistă mult mai bine în cazul afecţiunilor cardio-vasculare”. Alte două titluri din aceeaşi revistă, prezentau două cărţi recomandate cu căldură poporului american, „Un testament agricol” de sir Albert Howard şi „Sănătatea nutriţională şi sănătatea biologică” de sir Robert McCarrison.
Doctorul Joey îşi dădu seama, cam încurcat, că dacă avea oarecare idee de fertilizarea naturală şi de cea artificială a solului, nu auzise în viaţa lui de alimentele biologice, pe care iată că unul ca numitul Rodale, fără să fie doctor, le cunoştea şi le şi recomanda cititorului. Drept care comandă imediat ambele lucrări, dornic să cunoască mai multe în legătură cu aceste chestiuni. „Aveam o diplomă de doctor în medicină, nu mă consideram un om prost, sau cel puţin nu mai prost ca mulţi alţii, eram proprietarul unei ferme de care e drept că nu prea mă ocupasem niciodată, dar habar nu aveam ce e aceea aliment biologic. Asemeni atâtor americani care n-au auzit de lucrurile astea decât în fugă şi fără să le dea prea mare atenţie, mă gândeam şi eu că trebuie să fie vorba de vreo chestiune pe bază de germeni de grâu sau de melasă, cum ţipau în toate părţile reclamele firmelor producătoare. Mi-am zis că nătărăii care se iau după mofturile astea sunt nişte maniaci care se lasă amăgiţi de escroci sau de ţicniţi, fiindcă singurul mod în care auzisem eu că se fertilizează pământul era să torni peste el îngrăşăminte chimice. Mi-am zis totuşi că nu strică să mă interesez mai îndeaproape.” Nu s-ar zice deloc că Joey a făcut rău comandând cele două cărţi prezentate în revista lui Rodale, fiindcă în câteva decenii domeniul lui de patru sute de hectare, pe care nu prea îşi bătea cândva capul sa-1 cultive, ajunse una din mândriile statului Texas iar Joey, devenit pentru toată lumea doctorul Nichols, al cărui nume era pomenit cu un respect vecin cu veneraţia, n-a mai avut niciodată vreo criză cardiacă. Şi oricui l-ar fi întrebat cum ajunsese la asemenea rezultate extraordinare, doctorul Nichols răspundea fară şovăială că datora succesele lui de agricultor şi sănătatea de fier de care se bucura lucrurilor citite în cărţile şi articolele a trei specialişti care se numeau Rodale, Howard şi McCarrison. Urmându-le sfaturile din cărţi şi din reviste, se apucase de fertilizarea pământului secătuit de pe domeniul său cu compost natural, fără un gram din blestematele de chimicale care distrug solul.
Işi dăduse seama destul de repede că de vină pentru infarctul care fusese cât pe-aci să-1 ducă direct în mormânt nu erau decât „nenorocirile” şi „scârboşeniile” pe care le îngurgitase toată viaţa până să se îmbolnăvească. Mai ales când citise o a treia carte, „Nutriţia şi solul”, scrisă de sir Lionel Pieton, se convinsese că singurul remediu eficace pentru bolile provenind din tulburări de metabolism, fie că e vorba de tulburări ale aparatului cardio-vascular, de cancer sau de diabet, stă tocmai într-o alimentaţie naturală, cu hrană venită dintr-un pământ sănătos şi netratat cu otrăvuri.
Hrana pe care o înghiţim este digerată şi trece din intestin în circuitul sanguin. In felul acesta elementele nutritive esenţiale sunt transportate spre celulele individuale din tot organismul, unde metabolismul duce la refacerea acestora printr-un proces ce constă în transformarea unei materii stabile şi moarte într-o materie instabilă şi vie, sau protoplasma. Celula posedă o uimitoare capacitate de regenerare, cu condiţia însă să primească elementele necesare pentru asta, deci a unei alimentaţii adecvate. In caz contrar, creşterea şi refacerea celulei se dereglează sau se opresc cu totul.
Celula, unitatea de bază a oricărui organism, formă esenţială a vieţii şi sediul metabolismului, are nevoie de anumite elemente de prim ordin fără care nu îşi poate îndeplini funcţiile şi nu poate trăi: aminoacizi, acizi graşi şi aromatici, vitamine naturale, anumite săruri minerale, hidraţi de carbon nerafinaţi şi diferite alte elemente care încă nu au fost identificate până acum.
Mineralele organice, la fel ca şi vitaminele, se găsesc în alimentele biologice în proporţie echilibrată. Vitaminele nu sunt o hrană prin ele însele, însă în absenţa lor organismul nu poate absorbi substanţele nutritive propriu-zise. Ele fac parte dintr-un întreg extrem de complex, alcătuit din elemente strâns legate între ele. Sintagma „în proporţie echilibrată” înseamnă că toate elementele nutritive folosite de ţesuturi trebuie să se afle la dispoziţia celulei în acelaşi timp. Şi, lucru ce nu poate fi trecut cu vederea: vitaminele, aceste substanţe atât de importante pentru o alimentaţie completă şi pentru menţinerea sănătăţii, trebuie să fie naturale.
Vitaminele naturale sunt complet diferite de cele sintetice, iar diferenţa nu este de ordin chimic, ci biologic. Vitamina realizată în laborator prin sinteză este lipsită de un element biologic primordial. Deocamdată, acest punct de vedere încă nu este acceptat de toată lumea medicală, din motive care s-ar putea să provină din alte feluri de interese decât cel ştiinţific, pentru că dovezile sunt incontestabile şi au fost prezentate fără nici un echivoc de dr. Ehrenfried Pfeiffer, biochimist de prestigiu şi adept al lui Rudolf Steiner, celebrul teozof şi naturalist.
După opinia doctorului Nichols din Texas, tehnica lui Pfeiffer este în măsură să lămurească limpede de ce alimentele naturale sau cele ce conţin vitamine naturale, minerale şi enzime – alte substanţe chimice de origine vegetală sau animală ce stau la baza unor transformări chimice fără de care viaţa ar fi de neconceput – sunt superioare celor crescute forţat, cu ajutorul unor substanţe chimice.”
In alimentele tratate atât de nechibzuit în zilele noastre, vitaminele, enzimele şi alte elemente constitutive care se găsesc în proporţii infinitezimale sunt suprimate în vederea unei conservări cât mai îndelungate. Nichols, care s-a preocupat în amănunt de această chestiune, a găsit o formulare foarte plastică: „Dumnealor nu zic că omoară viaţa, ci doar că o suprimă ca să nu mai trăiască, aşa că până la urmă au s-o suprime de tot”. După opinia lui, ”cele mai nocive alimente sunt pâinea albă, zahărul alb, sarea de bucătărie rafinată şi recristalizată şi mai ales grăsimile hidrogene. ”
Bibliografie : Viata secreta a plantelor de Peter Tompkins & Christopher Bird