VivaNatura.ro


Cum îngrijești pielea iritată de scutec?

Pielea bebelușului iritată de scutec este, poate, cea mai întâlnită problemă cu care se confruntă majoritatea mămicilor. Nici nu trebuie să te sperii, nici nu trebuie să adopți o atitudine degajată, dar e bine să știi că indiferent cât ești de atentă și grijulie, la un moment dat, micuțul tău probabil va suferi din cauza pielii iritate de scutec. Unele trucuri simple rezolvă imediat problema, dar cum este cel mai bine să planifici înainte, află ce anume cauzează iritațiile, cum le poți preveni și cum le poți trata cu cele mai eficiente produse.

Cauzele pielii iritate de scutec

Deseori, pielea devine iritată de scutec atunci când:
– bebelușul stă în scutec umed sau murdar prea mult timp;
– micuțul are tendința de a se freca de scutec;
– suferă de o infecție fungică sau infecție bacterială;
– copilul are reacție alergică la scutec.

De asemenea, este bine să știi că pielea bebelușilor este și mai predispusă la iritații din cauza scutecului atunci când:
– crește, în special între 9 și 12 luni;
– dorm în scutece murdare;
– suferă de diaree;
– încep să mănânce hrană solidă;
– urmează un tratament cu antibiotice sau mama ia antibiotice în timpul perioadei de alăptare.

Cum poți preveni iritațiile cauzate de scutec?

Aici detaliem câteva măsuri, pe cât de simple pe atât de utile. Sunt doar pașii de bază pe care trebuie să îi integrezi în rutina zilnică de îngrijire a bebelușului și care te pot scuti de neplăceri. Întâi de toate, spală mâinile înainte și după fiecare schimbare a scutecului și utilizează doar apă simplă și curată în orice condiții. Verifică frecvent scutecul copilului și schimbă-l de îndată ce se umezește sau se murdărește și ai grijă ca zona genitală și a scutecului să fie tot timpul curate și uscate. Îndepărtează ușor murdăria și nicidecum nu freca. Unele mame utilizează șervețele de curățare blânde, fără parfum sintetic sau alcool. La fel de bine se poate folosi o bucată de material moale, îmbibată cu apă. Asigură-te că zona este complet curată și uscată înainte de a pune un scutec nou.

Atunci când iritația pare să se agraveze, trebuie să apelezi la măsuri suplimentare. Și anume, dintr-o sticlă toarnă apă ușor pe pielea bebelușului fără a freca pielea inflamată, iar după fiecare scaun, cât mai mult timp posibil lasă copilul fără scutec. Aerisirea zonei de scutec ajută pielea să se vindece mai repede.

Creme, unguente și pudre

Deși pudra este discutabilă, atât cremele cât și alte produse de îngrijire a zonei scutecului fie calmează pielea inflamată a bebelușului, fie creează o barieră protectoare. Astfel de produse găsiți și în gama Bebe Drag de la VivaNatura. Ne referim, mai exact, la Crema de funduleț cu unt de shea și extract de ovăz, cât și la Balsamul de funduleț cu ulei de cocos și bisabolol. În timp ce crema de funduleț este formulată cu unt de shea, lanolină vegetală, ulei de migdale și oxid de zinc care contribuie la formarea unei pelicule protectoare ce nu permite apei să iasă din țesut, balsamul de funduleț, datorită bisabololului din compoziție, reduce roșeața și disconfortul. Înainte de a-i pune bebelușului un scutec curat, îndepărtează orice urmă de cremă sau unguent și aplică din nou în strat destul de gros după curățarea pielii.

Întotdeauna, evită folosirea unor produse extrem de parfumate, și ne referim aici nu doar la produse cosmetice, ci și la detergenți sau balsam. Ba mai mult, încearcă să te orientezi pe produse cât mai naturale, hipoalergenice, fără parabeni sau alte substanțe chimice. Produsele pentru îngrijirea fundulețului de la VivaNatura sunt cât se poate de sigure, ba chiar pot fi utilizate și pe pielea unui nou-născut.

Pentru siguranța și confortul celui mic, încearcă, de asemenea, să nu îl îmbraci în haine sintetice sau strâmte, care pot crea un mediu umed și cald, ideal pentru declanșarea iritațiilor. La fel de important este să nu folosești pudră de talc sau amidon de porumb în rutina de îngrijire a zonei scutecului, întrucât bebelușul o poate inhala, iar amidonul înrăutațește și mai tare iritațiile.

Nu întârzia să apelezi la medicul pediatru dacă bebelușul devine dificil de alinat, agitat și pare a suferi dureri din cauza iritațiilor.

Articol preluat de la Totul despre bebeluşi