Ayurveda – o stiinta a vetii , o viata a cunoasterii de Sine

 
Se vorbeşte astăzi tot mai mult despre Ayurveda, termen care desemnează medicina tradiţională indiană. Denumirea sa provine din cuvintele sanscrite ayus, care înseamnă „viaţă”, şi veda, care înseamnă „ştiinţă”. Aşadar, mai mult decât un complex de cunoştinţe medicale tradiţionale, Ayurveda reprezintă, prin însăşi denumirea ei, o „ştiinţă a vieţii”.
Ayurveda, medicina tradiţională indiană, nu este doar un sistem medical în sensul convenţional al termenului, acela de a vindeca boli. Este şi un mod de viaţă care ne învaţă cum să ne menţinem şi să ne protejăm sănătatea. Ea ne învaţă atât să vindecăm, cât şi să prelungim viaţa. Ayurveda tratează omul ca pe un întreg, gândit ca o unitate între corp, minte şi suflet. Deci este un sistem cu adevărat holistic (din grecescul holos – întreg, engl. whole – întreg), un sistem medical integral. Ayurveda este ştiinţa care ne indică dieta, medicamentele şi comportamentele care sunt benefice sau dăunătoare vieţii. Deci aceasta este ştiinţa care ne învaţă ceea ce este bun, precum şi ceea ce este rău pentru viaţă, fie că este plăcut sau neplăcut. De exemplu, trezitul dimineaţă devreme, înainte de răsăritul Soarelui, este un lucru bun pentru viaţă (respectiv sănătate şi longevitate), deşi este neplăcut pentru mulţi. Consumul de cafea nu este bun pentru viaţă în general, deşi este plăcut pentru majoritatea.
Unul dintre scopurile Ayurveda-ei este de a înzestra omul cu o viaţă lungă şi sănătoasă. Ayurveda presupune prescrierea diferitelor regimuri pentru ca omul să fie sănătos: pentru viaţa cotidiană, pentru diferite perioade ale anului, pentru diferite regimuri termice etc. În acest scop, este necesar să cunoaştem fiinţele umane ca atare.
În filosofia care stă la baza Ayurveda-ei se susţine că toate celelalte structuri din univers sunt alcătuite din cinci elemente: Pământ, Apă, Foc, Aer şi Spaţiu. Acestea nu reprezintă doar manifestările fizice ale spaţiului, aerului, focului, apei sau pământului. Accepţia lor este cu mult mai largă, şi se referă, de fapt, la anumite principii universal valabile, care se regăsesc la orice nivel şi în orice fiinţă sau manifestare din univers.
Corpul uman, de exemplu, are o structură proprie; în cadrul acesteia, oasele sunt corelate cu elementul Pământ. Apoi, corpul conţine lichide: apă, limfă, etc. Acestea sunt manifestarea predominantă a elementului Apă. În organism au loc arderi, se produce căldură, care reprezintă o manifestare predominantă a elementului Foc. Mai există şi fenomene de transmitere a influxului nervos, de peristaltism etc. Aceste forme de mişcare, precum şi procesul respiraţiei sunt corelate cu manifestarea predominantă a elementului Aer. De asemenea, toate cavităţile din organismul uman sunt expresia manifestării elementului Spaţiu.
În afară de cele cinci elemente, Ayurveda se bazează în principal pe conceptul de dosha. Acestea sunt constituenţi corporali importanţi, care trebuie trataţi rapid, în caz de dezechilibru sau perturbare. Dosha reprezintă elementele corporale de bază, umorile organismului, sau „cărămizile” pe care se fundamentează toate celelalte structuri organice. Ele sunt active, independente. Dosha-urile îmbunătăţesc funcţionarea organismului, dacă sunt în stare de normalitate, şi perturbă organismul dacă sunt viciate.
Există trei asemenea dosha, denumite respectiv: Vata, Pitta şi Kapha. Întrucât fiecare dosha este o combinaţie de două dintre cele cinci elemente, putem spune că dosha-urile reprezintă următorul nivel de structurare a materiei şi organismelor vii, imediat pe un nivel mai înalt decât elementele care alcătuiesc orice manifestare din univers. Astfel, Vata este o combinaţie de Aer şi Spaţiu; Pitta este o combinaţie de Foc şi Apă, iar Kapha reprezintă combinaţia dintre Pământ şi Apă.
Când cele trei dosha se armonizează, organismul nostru este într-o stare desăvârşită de echilibru fizic şi psihic. Avem atunci un sentiment de satisfacţie, de bucurie şi împlinire, independent de conjuncturile exterioare. Scopul terapiei ayurvedice este tocmai de a menţine acest echilibru între energiile specifice elementelor, şi deci, între dosha-uri.
Vata guvernează orice formă de mişcare din organism, inclusiv deplasarea influxului nervos, ritmul cardiac, deplasarea substanţelor nutritive spre ţesuturi şi celule. Tot Vata se ocupă cu activitatea mentală şi senzorială. Pitta guvernează toate formele de conversie, expresii ale metabolismului organic, precum şi căldura corporală, mecanismele biochimice de transformare a alimentelor. Pitta este prin excelenţă principiul transformator în fiinţa noastră. La nivel psihic, această dosha este corelată cu imaginaţia, creativitatea, dinamismul mintal, capacitatea de a prelua o idee şi a o dezvolta. Kapha intervine în elementele solide ale organismului – oasele, de exemplu, dar şi dinţii, ţesuturile, organele etc. Ea consolidează, uneşte, conferă coeziune şi structură organismului. Tot Kapha constituie energia de reglare a lichidelor din corp. În plan psihic, Kapha conferă stabilitate mentală şi emoţională, o memorie excelentă pe termen lung, perseverenţă şi un caracter metodic.
Fiecare fiinţă umană beneficiază de o anumită combinaţie unică a acestor trei dosha, care intervin cu ponderi diferite, pentru a crea un complex de factori specifici fiecărei fiinţe umane în parte. Această combinaţie defineşte ceea ce numim „tip constituţional”. Acesta poate fi – în cazuri rare – aproape pur, dacă există doar o singura dosha predominantă în mare proporţie, care îşi conferă caracteristicile întregii fiinţe. Sau poate fi o combinaţie de două dosha, una principală şi alta secundară. Tot un caz rar este şi cel al unui tip constituţional în care toate cele trei dosha-uri intervin cu ponderi apropiate, acesta fiind tipul cel mai echilibrat din punct de vedere al manifestării caracteristicilor provenite de la toate dosha-urile. Astfel, avem tipurile constituţionale: Vata, Pitta, Kapha, Vata – Pitta, Vata – Kapha, Pitta – Kapha (în care una dintre dosha-uri este principală şi cealaltă secundară), precum şi tipul egal Vata – Pitta – Kapha.
Este foarte important să ne putem stabili tipul constituţional, deci caracteristicile personale, organice şi psihice, care provin de la fiecare dintre cele trei dosha. Pentru aceasta, este util să cunoaştem câteva caracteristici de bază ale fiecărei dosha. Astfel:
Caracteristicile tipului Vata sunt cele care decurg din atributele Aerului şi Spaţiului: uşor, uscat, rece, instabil sau mobil, aspru, subtil.
Caracteristicile tipului Pitta sunt cele ale Focului şi ale Apei: fierbinte, uşor, umed, onctuos, lichid, penetrant.
Caracteristicile tipului Kapha sunt cele ale Pământului şi Apei: stabil, solid, greu, rece, dens, onctuos, vâscos, inert, neted, moale.
Aceste calităţi au o importanţă egală în expresia lor în organism şi în psihicul uman. Avem nevoie de stabilitate şi densitate la nivelul oaselor, de mobilitate a influxului nervos şi al circulaţiei, precum şi de sucuri gastrice fierbinţi, penetrante, care să asigure o digestie bună. La fel, expresia unui psihic sănătos este dată de stabilitate mentală, de memorie bună, de imaginaţie activă, bogată, de echilibru emoţional şi bogăţie a sentimentelor, precum şi de o voinţă bine exersată, intrinsecă. Aşadar, merită să reţinem că echilibrul celor trei dosha-uri, precum şi exprimarea câtor mai multe dintre calităţile acestora în fiinţa noastră ne asigură un trai longeviv, sănătos, împlinitor şi aducător de fericire.
Stabilirea tipului constituţional, deci a predominanţei dosha-urilor în fiinţa noastră, este de maximă importanţă pentru a determina: cum suntem alcătuiţi organic, care sunt bolile la care suntem predispuşi, care este dieta cea mai adecvată pentru noi, care sunt regulile de viaţă pe care, respectându-le, vom trăi sănătoşi şi fericiţi, cât mai mult cu putinţă.
Suntem mai mult Aer şi Spaţiu? Mai mult Foc şi Apă? Sau mai curând un amestec de Pământ cu Apă? Pentru a afla aceasta, putem răspunde la chestionarele de mai jos. Pentru fiecare întrebare la care răspunsul este DA, vom înregistra un punct. Întrebările cu NU sunt irelevante. La sfârşitul fiecărui chestionar vom face totalul punctelor acumulate, şi după ce vom fi răspuns la toate cele trei chestionare, vom compara punctajele acestora. Cel mai mare punctaj ne oferă dosha principală care ne caracterizează.
CHESTIONAR NR. 1
KAPHA DOSHA
1. Sunt de felul meu calm şi puternic.
2. Merg de obicei la esenţa lucrurilor, şi îmi acord tot timpul necesar pentru a cântări bine lucrurile.
3. Am un psihic solid, sunt perseverent, răbdător, serios. Oamenii pot conta pe mine.
4. Am o memorie foarte bună pe termen lung.
5. Sunt metodic şi bine organizat în ceea ce fac.
6. Sunt adesea blând din fire, mulţumit, iubitor şi fidel.
7. Am picioarele pe pământ, sunt generos şi practic.
8. Vorbesc în general puţin, dar „cu miez”. Vocea mea este profundă, calmă.
9. Îmi place să mănânc, şi acord o atenţie deosebită prezentării mesei.
10. Corpul meu este puternic, bine clădit, robust.
11. Mişcările mele sunt calme, domoale, măsurate.
12. Am un păr des, bogat, greu, cu aspect uleios.
13. Dinţii mei sunt mari, solizi, bine formaţi şi rezistenţi.
14. Pielea mea este catifelată, moale şi netedă, bine lubrefiată.
15. Pot să postesc sau să rabd de foame cu uşurinţă, fără a suferi.
16. Am un scaun regulat, onctuos şi bine format.
17. Am un somn profund, odihnitor, şi de regulă, dacă pot, dorm peste 8 ore pe zi.
18. Visele mele sunt plăcute, legate de ape, flori, vegetaţie luxuriantă, sentimente şi persoane plăcute.
19. Rezist bine la boli, nu mă îmbolnăvesc uşor.
20. În tot ce fac, sunt eficient, chiar dacă mai lent în decizii şi acţiuni. Ce fac eu este menit să dureze.
CHESTIONAR NR. 2
PITTA DOSHA
1.Am o voinţă puternică, am tendinţa de a mă impune şi accept cu plăcere provocările.
2. Mă entuziasmez rapid, am un temperament înflăcărat şi sentimente intense.
3. Îmi plac glumele, umorul, şi experimentez adesea bucuria de a trăi.
4. Sunt mai degrabă curajos şi hotărât.
5. Îmi susţin ideile clar, precis, cu argumente bine gândite, convingătoare. Sunt foarte expresiv.
6. Mă atrag culorile intense, vii, pictura, imaginile, filmele şi fotografiile.
7. Sunt activ, chiar sportiv, şi nu suport să stau degeaba, chiar dacă nu mă agit niciodată fără rost.
8. Părul meu este fin, moale, mătăsos.
9. Pielea mea este catifelată, suplă, fină, eventual fac repede pistrui. Oricum, mă înroşesc rapid la soare.
10. Dinţii mei sunt de mărime medie, cu colţuri ascuţite, uşor gălbui la culoare.
11. Apetitul meu este puternic, intens, iar digestia este foarte bună şi rapidă.
12. Îmi plac mâncărurile condimentate sau acrişoare.
13. Îmi place să consum lichide, de regulă reci.
14. Am un scaun consistent, des, mai curând moale, dar bine format.
15. În general, 6-7 ore de somn pe zi îmi sunt suficiente.
16. Visez multe culori, acţiune, imaginii vii.
17. Adorm foarte uşor, şi am un somn odihnitor. Dimineaţa nu zăbovesc deloc în pat.
18. Trăiesc centrat pe momentul prezent, nu mă refugiez în ceea ce a fost, şi nici nu visez excesiv la un viitor încă nemanifestat.
19. Pun multă pasiune în tot ceea ce fac. Sunt iute la mânie, dar pot şi să iubesc cu multă pasiune.
20. Corpul meu este de mărime medie, armonios şi destul de bine proporţionat. Am un corp flexibil, agil.
CHESTIONAR NR. 3
VATA DOSHA
1. Am o minte vioaie, înţeleg totul cu multă uşurinţă, şi prind ideile din zbor.
2. Simţurile mele sunt ascuţite, şi am o sensibilitate aparte, care îmi permite să am percepţii foarte fine.
3. Memoria mea este foarte bună pe termen scurt.
4. Sunt vesel, spumos, senin şi un bun animator al grupurilor în care mă aflu.
5. Exprimarea mea este uşoară, limbajul este fluent, rapid şi „colorat”.
6. Am auzul fin, mă atrage muzica, sunetele şi modul cum acestea se combină. Eventual, îmi place să cânt.
7. Oasele mele sunt fine, uşoare, iar încheieturile îmi sunt proeminente.
8. Corpul meu are un aspect subţire, gracil şi delicat.
9. Părul meu este aspru, creţ şi cu puţină strălucire.
10. Pielea mea este delicată, mai închisă la culoare, şi are tendinţa să devină aspră sau să crape dacă nu o îngrijesc.
11. Dinţii mei sunt mici, neregulaţi şi mai închişi la culoare.
12. Mă simt bine dacă mănânc regulat, deşi am tendinţa să sar peste mese şi să mănânc te miri ce.
13. Apetitul meu este oscilant, când intens, când slab. Dacă îmi este foame, mă pot sătura repede cu cantităţi mici de hrană.
14. Scaunul meu are tendinţa să fie neregulat, am tendinţă spre constipaţie.
15. Dorm uşor, superficial, dar mă odihnesc bine în doar 5-6 ore de somn pe zi.
16. Visez adesea că zbor, că planez. Visele mele sunt populate cu imagini aeriene, cu fiinţe fantastice sau cu poveşti.
17. Vocea mea este uşor piţigăiată sau ascuţită, vorbesc repede şi am întotdeauna un subiect interesant de conversaţie. Îmi place să vorbesc.
18. Nu prea am rezistenţă la efort fizic sau nervos, dar am o minte alertă, mereu vigilentă, şi sunt imediat gata să încep ceva nou.
19. Am mereu tendinţa să mişc extremităţile: mă joc cu degetele de la mâini, îmi mişc picioarele, şi nu pot menţine prea mult timp aceeaşi poziţie.
20. Mersul meu este săltat, parcă zbor sau plutesc. Sunt o fiinţă destul de agitată, chiar dacă aceasta nu se vede întotdeauna în exterior.
Caracteristicile de mai sus sunt expresii normale, naturale, ale celor cinci elemente care se reflectă în dosha-uri. Aceste calităţi devin viciate dacă sunt manifestate în exces, sau dacă îmbracă forme grosiere, involuante. De exemplu, este normal pentru o natură predominant Kapha să fie mai lentă, mai puţin reactivă; dar dacă persoana respectivă devine prea inertă, doarme peste 10 ore pe zi şi se complace într-o stare de lene, calităţile agravate ale lui Kapha dosha viciază natura sa normală, conducând la boli specifice dezechilibrului acestei dosha (şi la fel se petrece în cazul lui Pitta, respectiv Vata dosha). Astfel cunoaşterea şi obiectivarea propriei naturi ne permite să contracarăm mai eficient propriile „umbre”, veghind să trăim în cea mai armonioasă expresie a fiinţei noastre.
Un articol de psiholog Aida Surubaru
Societatea Academica AdAnima
Bucuresti
www.adanima.org